De ce m-am mutat de la bloc la casă

Poate că pentru mulți experiența conviețuirii la bloc nu a însemnat sau nu înseamnă ceva anume, bun sau rău. Pentru mine a fost o experiență pe care nu vreau să o mai încerc niciodată. De fapt, atât de mult m-a afectat psihic viața la bloc încât nici nu cred că aș mai rezista "încă o tură". Scandaluri pe locurile de parcare/inundații/muzică, zgomote de utilaje (bormașină, flex, ciocan ...), antipatii întreținute aproape zilnic ...

Scandalurile pe locurile de parcare

Acestea au fost, de departe, cele mai frecvente. Deoarece m-am mutat printre primii într-un bloc nou am reușit să obțin cele mai bune două locuri de parcare. Pentru renunțarea la ele (sau măcar la unul dintre ele) am fost chiar și amenințat de câteva ori și am răspuns câștigând de fiecare dată (mă ajută fizicul și caracterul puțin mai recalcitrant :)). Poate părea ok dar chiar și dacă câștigi luptele astea permanente, tensiunea în care ajungi să trăiești gândindu-te seara că mâine va urma, probabil, un alt conflict, te epuizează treptat. Dacă în primii ani ți se pare ceva banal, nu dai prea multă importanță, în timp începi să obosești - nervii ți se erodează gradual.

Într-o zi am găsit un mare X pe capota unei mașini abia scoasă din vopsitorie. În altă zi, la o altă mașină, am găsit toate cauciucurile tăiate. Ștergătoarele le găseam ridicate frecvent. 

Un tip abia mutat, un pompier sau ceva de genul, a avut chiar tupeul să vină într-o dimineață la geamul mașinii și să mă anunțe că trebuie să iau una dintre mașini de acolo că el n-are unde parca. Pe bune? Să mă dau mai în stânga sau mai în dreapta? Cum ți-ar plăcea? Am crezut că individul e puțin sărit după fix și doar l-am înjurat scârbit, sătul de tot felul de idioți. Măscăriciul a devenit, însă, chiar violent ținându-mi ușa ca să nu o pot închide. A fost prea mult pentru mine așa că reacția a fost promptă, scurtă, fără vorbe! Nu l-am mai văzut niciodată de atunci. A încercat și el ...

Într-o altă perioadă o tipă s-a hotărât să-mi ocupe cu orice preț unul dintre locuri. De câte ori veneam acasă găseam mașina tipei pe locul meu. O nesimțire crasă, greu de descris, mai ales că o atenționasem civilizat de mai multe ori. Nu-i păsa absolut deloc. Nebunia ei a mers atât de departe încât, blocată fiind pe lateral de mașinile mele a intrat prin portbagaj la volan apoi, în aceeași după-amiază a parcat tot pe locul meu. Am încercat s-o abordez iarăși, să încetăm cu războiul ăsta absurd dar, de data asta nici nu m-a mai băgat în seamă de parcă tot ea ar fi fost cea afectată. Altă nebună! Situația asta absurdă a durat aproape o lună în fiecare zi. Devenise un adevărat spectacol pentru vecini când pleca dimineața de acasă intrând prin portbagaj. Într-o zi, sătul până în gât de nebunia ei, am devenit puțin mai explicit. Atunci s-a întors și m-a amenințat cu fratele ei. Wow ... m-am speriat rău și, făcând și pe mine de frică, am fugit repede în casă și am încuiat bine toate ușile. Am glumit, firește! La câte războaie avusesem eu (avusesem de-a face și cu găști de câte 3-4) asta părea o încălzire de începător. I-am spus să mă anunțe și pe mine când vine fratele că vreau să-l cunosc. Când a venit frati-su am descoperit că era un amic cu care mai făcusem ici-colo niște curse auto. Ne-am bucurat când ne-am revăzut iar sor-sa privea ca o imbecilă scena. Din ziua aia n-am mai avut probleme cu ea. 

Zona fusese inițial una bună, nouă, liniștită, de aceea era și foarte căutată. După câțiva ani, însă, o dată cu umplerea cartierului parcările dintre blocuri au devenit neîncăpătoare. Sigur că, în timp, zona a devenit un coșmar pentru șoferi. În cartier soseau din ce în ce mai mulți indivizi cu educație basic având, bineînțeles, obiceiurile binecunoscute (grătare, petreceri, scandaluri, transformări ale locuinței ...). Legea bunului-simț nu mai exista în cartier ci fiecare își făcea legea după capul lui, mai exact după mușchii lui. Nici legislație în domeniu nu exista așa că totul era ca în junglă. Poliția dădea numai câte o amendă modică (pentru vreun conflict) iar pentru disputa asupra unui loc de parcare nici nu se deplasa (nu aveau nici un fel de bază legală). Evident, rămânea numai legea celui mai tare la fel ca în multe alte domenii în România! Cât am locuit la bloc am reușit, cu preț greu, să-mi păstrez intacte locurile de parcare. Am câștigat toate luptele dar prețul a fost mare: tocirea ireversibilă a nervilor și mulți dușmani. Între timp, pe unele locuri de parcare s-au dus lupte care s-au sfârșit cu dosare penale, dinți rupți, arcade sparte...

Muzica

Ora opt dimineața. O horă străbate zidul subțire de BCA. Maria Ciobanu se aude la volum maxim de la vecinul de sus. Probabil că s-a trezit și iarăși se crede la el pe uliță (mai avusesem conflicte cu el pe tema asta). Mă spăl pe față, trag repede ceva pe mine și mă duc să-l întreb ce-i cu hora la ora asta la volum maxim (mai aveam și o fetiță de doi ani)? Din fericire, cu vecinul de sus lucrurile nu se desfășurau violent. Mă inunda frecvent, îmi punea muzică populară dimineața (când mai bea și câte un păhărel), pornea motocicleta la două dimineața pe balcon (făcea teste) apoi se pierdea în scuze spunându-mi că nu se va mai repeta. Era epuizant! 

De câte ori am fost inundat în 10 ani? Nu mai știu! Am renunțat să mai țin socoteala. 

Nu sunt un tip scorțos - și eu ascultam muzică, însă, după-amiaza când veneam acasă, nu la orele opt dimineața!

Locuiam la etajul unu. Seara, grupuri de adolescenți se adunau sub balconul meu și mormăiau și chicoteau până la orele două dimineața cu câte o sticla de bere.

Deci, de multe ori, n-aveam liniște nici dimineața nici noaptea iar ziua mă mai certam și cu diverși pe locurile de parcare. Asta mai ales în ultimii 2-3 ani de locuit la bloc, aproape zi de zi. Sigur că aici a contat și caracterul meu. Nu sunt un tip răbdător sau prea tolerant. Am socotit că perioada la bloc mi s-a dat ca penitență, ca plată pentru unele păcate. Altfel nu-mi pot explica cum am picat chiar într-o asemenea realitate kafkiană. Au trecut 15 ani de atunci și tot sunt afectat profund de perioada aceea trăită la bloc. E adevărat că am nimerit și într-o perioada proastă, atunci când a început popularea cartierului cu familii cu copii care în câțiva ani au devenit adolescenți.

Să mai adaug și faptul că locuiam lângă un liceu iar toata ziua se auzeau zbierete de pe terenul de fotbal? Aveam fereastra chiar spre teren așa că puteam auzi primul fluier de începere a meciului de fotbal tot la orele opt dimineața. Atunci am învățat și cele mai multe și mai complexe înjurături - habar n-aveam câtă creativitate zace în român.

Modificări ale locuințelor

Din motive care nu mi-au fost niciodată prea clare, unii au impresia că arhitecții sunt doar niște tâmpiți iar ei, băieți crescuți pe tractor, știu mult mai bine cum trebuie dispuși pereții unei locuințe. Unii mai dărâmă un perete (chiar dacă e de rezistență), alții măresc balconul sau bagă mașina de spălat în debaraua care are perete comun cu dormitorul vecinului sau au alte idei specifice, "inovatoare". Vara sunt cei mai dinamici. Sparg pereți, schimbă faianța, gresia, wc-ul, cada, dau găuri pentru hotă, modifică balcoane, tavane, podele, tot ce se poate. E un freamăt total, asemănător cu cel făcut de pacienții oricărui ospiciu. Sunt așa-numiții "gospodari", mutați recent la oraș.

Într-o vară am avut un vecin proaspăt mutat care absolut toată vara ne-a ținut în modificări. Ca să ocolească amenzile respecta orele de liniște (12-17) de peste zi. Deci, începea de la orele 8 până la 12 apoi reîncepea la orele 17 până la 22. În fiecare zi, toată vara. I-a înnebunit pe toți, au fost o grămadă de vecini la ușa lui (chiar și dintre cei mai toleranți) cerându-i să oprescă nebunia dar în zadar. Nu l-a mișcat nimic. Ăsta Da! "gospodar" de elită. N-avea nicio treabă gospodarul cu civilizația urbană. El își vedea de treabă netulburat în peștera lui.

Închei cu o altă idee năstrușnică a unui rural proaspăt mutat. La un moment dat, puțin după ce s-a mutat la parter, i-a trecut prin cap să scoată o masă și câteva scaune duminica și să mănânce sub fereastră, chiar în stânga scării blocului. Probabil că nu-l deranja nici praful de pe stradă care se aduna în farfurii, nici trecătorii sau mașinile care treceau permanent. Vecinii de sus de la unu (pe palier cu mine) au rămas șocați și i-au spus că nu se poate așa ceva. N-au avut șanse! Individul chiar și-a pus în practică planul neobișnuit. Ulterior a renunțat deoarece, chiar și cu creierașul lui mic a realizat că e privit ca un nebun de vecini. 

Perioada locuită la bloc (mai ales ultimii ani) a fost doar un coșmar. Sunt sigur că există în România și apartamente liniștite dar câte și cât timp vor rămâne așa? Nu există nicio garanție! Să nu uităm: și când m-am mutat eu în bloc eram câțiva locatari liniștiți, civilizați, locuri de parcare pentru toată lumea. Totul era perfect! În doar câțiva ani de zile a avut loc transformarea într-o adevărată nebunie. Mă opresc aici cu povestirile căci aș putea să scriu lejer o carte pe tema asta. Vi le-am expus numai pe cele mai deranjante de care îmi mai amintesc.

Dacă doriți să vă mutați la bloc aveți grijă unde cumpărați căci sunt multe capcane în care puteți cădea. O cunoștință a vrut să închirieze un apartament nou, într-o zonă destul de bună. Apartament modern, spațios, trei camere, dotat cu tot ce trebuie, preț bun. Abia când a deschis geamul dintr-un dormitor care dădea pe colț a realizat de ce era prețul bun: în spatele blocului era o casă cu curte în care trăia o familie mare, cu mulți copii. Grătare, muzica la maximum, țipete. Da, dar lucru asta nu se întâmpla decât seara, după orele 18. Deci, degeaba l-ați fi vizitat dimineața. De reținut și acest aspect!

Vestea proastă e că și la casă poți păți multe dacă nu ești atent. Citiți și postarea: "Cum îți alegi zona pentru casă dacă vrei liniște și intimitate?".