Ani de zile am construit bloguri, conturi social media și site-uri. Problema a început să fie complicată undeva pe la începutul anului când traficul pe anumite conturi social media (Youtube, Instagram, Facebook) a scăzut și a stagnat în ciuda eforturilor de optimizare. Practic fără monetizare nu s-a mai mișcat nimic. Conturile sunt ale unor foști clienți, mi-au cerut ajutorul, am încercat să-i ajut. Nicio șansă, s-au schimbat algoritmii. Aceștia nu mai avantajează decât clipurile scurte (30 sec.) cu primele 3–5 secunde hiperactive. Ce înseamnă asta? Accidente, bătăi, scandaluri, provocări diverse, situații șocante, femei. Orice este superficial, provocator, scandalos, este propulsat imediat de algoritmi în față.
Sectorul muzical este unul dintre puținele care reușesc să se descurce aproape organic, beneficiind de avantajele naturale ale formatului video și audio scurt, ușor de consumat și de distribuit. Dar ceilalți creatori ce pot face? Cei cu conținut educativ, artistic sau analitic? Fără promovare plătită sau o audiență solidă, algoritmii îi lasă aproape complet invizibili.
Primele semnale că social media începe deja să piardă teren
Primul semnal de alarmă a fost dispariția interacțiunii reale. Utilizatorii nu mai socializează, nu mai comentează, nu mai distribuie – doar consumă pasiv. Au rămas doar like-urile, acolo unde mai există. Din social media a rămas, practic, doar media
Engagement-ul a scăzut drastic, din participanți userii transformându-se în spectatori.
Reach-ul organic este aproape inexistent fără reclame
pe majoritatea platformelor.
L-am întrebat și pe AI-ul ChatGPT dacă există date conform cărora rețelele social media încep să piardă teren. Mai jos aveți confirmarea! Căderea a început deja, nu de acum ci de prin 2021!
Platformele sociale devin o cursă prea complicată pentru creatori?
Jocul s-a schimbat! E din ce în ce mai dificil să exiști pe mai multe platforme social media deodată, eforturile au devenit prea mari. Pentru cei care-i plătesc pe alții pentru a genera conținut pe rețele social media, situația poate deveni chiar nesustenabilă. Relansarea unui cont TikTok care nu performează e o opțiune, dar dacă nu a prins până acum, cel mai probabil e nevoie de o schimbare radicală de abordare. Acest principiu se aplică și pe celelalte rețele sociale.
Gestionarea eficientă a 3–4 platforme poate deveni deja un job, va trebui să angajați cel puțin un profesionist, poate o firmă. Apoi luați în calcul și promovări care înseamnă buget în plus. Ca să reziști e nevoie de conținut video constant și de promovări permanente.
Viața pe platformele sociale de astăzi nu mai e deloc simplă. Cerințele sunt din ce în ce mai stricte, iar formatele promovate nu se potrivesc tuturor. Ceea ce funcționează acum implică adesea o adaptare forțată, care nu reflectă autenticitatea fiecărui creator.
Construirea unui ecosistem digital care nu depinde exclusiv de algoritmii rețelelor sociale
Ne apropiem de epoca post-rețelelor infestate de algoritmi toxici care îngroapă conținutul de calitate. Ce poate fi făcut în asemenea condiții? Nu se întrevede decât o cale: canalizarea eforturilor către un site propriu puternic, optimizat SEO, responsive, cu conținut de calitate și newsletter. Acest site conectat cu o singură rețea socială pentru generare trafic. De o rețea socială tot e nevoie dar e mai eficient să-ți focalizezi eforturile pe una singură, susținut. În marea majoritate a cazurilor merg pe Facebook (pagină) cu promovare ușoară. YouTube este ideal pentru conținut autentic și valoros, precum podcasturi, tutoriale DIY, reparații auto, gaming, gătit, fitness, educație, tehnologie, review-uri de produse, muzică și alte domenii în care video-ul explicativ sau demonstrațiile sunt esențiale - totuși, nu se potrivește oricui. Puteți apela și la Tiktok sau Insta dacă vi se potrivește formatul video. Alegeți o rețea care vi se potrivește! Apoi, o prezență bine optimizată, solidă, pe Google, crearea unui cont Google Business Profile. În fond, Google rămâne principalul generator de trafic. Asta este o rețetă care va rezista în timp.
Încet-încet, lucrurile vor reveni în matcă. Blogurile și site-urile bine construite își vor recâștiga forța, iar rețelele sociale vor deveni, treptat, doar simple canale de redirecționare a traficului. Ideea nu este să părăsim rețelele sociale, ci să construim o prezență digitală care nu se mai clatină atunci când se schimbă un algoritm. Scopul principal este acela ca platformele să nu mai reprezinte principala sursă de trafic. Pentru cine vrea să reziste online pe termen lung, aceasta este singura soluție viabilă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu