Povestea evoluționistă a lui moș Darwin

Povestea evoluției darwiniste se bazează pe ideea că totul ar fi pornit de la o celulă (rezultată în urma unei explozii spațiale??) care ar fi aterizat întâmplător pe planeta noastră. Minunata celulă picată din spațiu - chiar și fără creier era foarte deșteaptă! - după ce a petrecut ea ceva timp pe planetă și-a spus: "Totuși ... viața asta de celulă idioată n-are niciun sens! Vreau să fiu un pește! Am zis!". Wow ... și ce să vezi? Ca-n basmele bunicii celula s-a ascultat pe ea însăși și s-a transformat într-un mormoloc. "Dar stai! Asta-i viață? Îmi trebuie ochi, aripioare, codiță, solzi și branhii! E clar că așa nu voi ajunge nicăieri! Trebuie să evoluez neapărat!". Mormolocul se încordă și cu puterea fantastică a creierului său rezolvă imediat noua etapă a evoluției.

Timpul trecu și mormolocul se făcu un ditamai peștișorul. Fericitul pestișor se bălăcea toată ziua, liber, fără nicio grijă, căci era singur-singurel; toată planeta era a lui. Nu avea de ce să evolueze căci totul era foarte bine. Asta până într-o zi când a ajuns la mal și a dat cu boticul de pământ. "Hopaaaa ... ce-avem noi aici? Ce-i cu pământul ăsta?" s-a întrebat buimac mormolocul. Fericirea acestuia se terminase; descoperise pământul pe care nu putea trăi un pește. "Wow ... Nu-i nimic! Evoluez și gata! Ce mare scofală?". Și-a construit niste piciorușe și și-a schimbat branhiile în plămâni. "Ce simplu a fost!" și-a spus bucuros noul peștișor de uscat cu piciorușe.

După ce s-a săturat să tot bată pământul în lung și-n lat planeta pustie micuțul peștișor de uscat cu piciorușe s-a gândit, simțindu-se foarte singur, că a sosit timpul diversității pe planetă. Astfel că inteligentul pestișor de uscat cu piciorușe și-a propus să se transforme în crocodil, girafă, rinocer, albină, musca țețe, tigru bengalez, gorilă, pisică, cal, găină și-n multe altele. Având totuși imaginație din abundență după ce a rezolvat cu animalele și-a zis că nu ar strica și niște vegetație pe planeta asta așa că s-a transformat și în copaci, flori, diverse tufișuri și altele de acest fel. Nu a fost o mare problemă pentru el căci peștișorul de uscat cu piciorușe era la fel de capabil ca celula. Poate chiar mai capabil.

La un moment dat o gorilă mai deosebită, stând cu burta la soare și privind gânditoare cerul, și-a zis: "Cred că a sosit timpul să evoluez în om, să-i stăpânesc pe toți! Ce idee tare! Dar nu într-unul ci în doi, mascul și femelă! Ahh ... și să nu mai fiu atât de păroasă că e groaznic!". Corect!
Ultima idee care i-a trecut prin cap a fost legată de un suflet, de ceva care să o facă să aibă sentimente, trăiri, căci acestea nu mai existaseră până atunci.
Nicio problemă! Și gorila moștenea puterile celulei așa că orice își imagina se și îndeplinea. Cu sufletul au fost ceva probleme căci nu găsea rețeta energetică exactă a acestuia dar până la urmă s-a descurcat. Încet-încet misiunea a reușit și gorila s-a transformat direct în doi tineri, un bărbat și o femeie.

Cu toate acestea exista totuși o problemă: chiar dacă femeia avea vagin corpul acesteia păstra totuși trăsături masculine. Studiindu-se în luciul apei femeii i s-a părut că ceva era în neregulă așa că și-a modificat fizionomia, forma corpului și statura ca să placă bărbatului (și-a dat seama că era nevoie și de așa ceva?!). A început să meargă și puțin mai altfel decât bărbatul, mai legănat, dând puțin din fund. Acum da, era cu totul altceva! Pe parcurs și-a creat și un uter ca să poată face copii, și-a mărit sânii (cu ajutorul voinței) și și-a creat niște mici punguțe în sâni care se umpleau automat cu lapte atunci când trebuia să-și alăpteze copiii. Tehnică fiind s-a gândit și la un mecanism prin care putea fi oprit șuvoiul de lapte la nevoie. Doar nu era să curgă laptele așa, permanent. La finalul transformărilor femeia și-a spus: "Ia să am și o menstruație lunară că nu strică!". Wow ... dar cum a putut face femeia toate aceste lucruri complexe? Simplu! Numai cu ajutorul imaginației și a propriei voințe (și ea moștenise voința de fier a celulei).
Din acel moment evoluția s-a oprit (nimeni nu știe exact cauza!) și n-a mai fost creat nimic. Și-am încalecat pe-o șa și v-am spus povestea așa!


Cam asta este povestea evoluției darwiniste. După cum ușor se poate observa Darwin, la fel ca și Jules Verne sau Ion Creangă, a fost plin de fantezie!
În linii mari ideea de bază a poveștii evoluției este aceea că o imaginară celulă minusculă, fără creier, a tot evoluat (și-a imaginat ea etapele necesare??) transformându-se în diverse specii extrem de complexe și variate!? Speciile intermediare, din nevoia de a supraviețui, n-au stat pe gânduri și s-au autotransformat în diverse specii mai performante!? Asta nu-i teorie ci pură fantezie.

Dacă ar fi, de dragul discuției, să analizăm puțin această fantezie am observa imediat câteva probleme ilogice.
- De ce nu s-au transformat toți peștii în oameni? Sau toate maimuțele? Sau poate că aceste animale au decis că-i mai potrivit să rămană în acest stadiu, cine mai știe ...
- Pisicile pot fi omorâte de animalele mai mari. De ce nu și-au dezvoltat și acestea o statură mai mare și colți de tigru sau chiar de elefant?
- Broscuțele pot fi omorâte de aproape orice ființă. De ce nu și-au dezvoltat acestea o pereche de aripi ca să poată zbura în caz de pericol? S-or fi săturat și ele de o asemenea viață chinuită, nu?
- Șerpii se tot târăsc pe pământ. De ce nu și-au dezvoltat niște piciorușe, ceva, ca să nu se mai julească pe burtă?
- Fluturașii sunt extrem de fragili. De ce nu și-au dezvoltat niște aripi și un cioc de vultur?
- Iepurașii nu s-au săturat să se teamă de oricine? De ce, la un moment dat, sătui de evoluția lor nedreaptă, aceștia nu și-au zis: "Da' ia stai un pic? Eu sunt prostu' satului? Ia să-mi dezvolt eu niște gheare și colți de leu african! Ia uită-te la ei ..."
- Femeile nu s-au săturat până acum să tot fie plăpânde, minione, mult mai firave decât bărbații? Poate se transformă și acestea în niște chiparoși cu colți de mamut (gheare mai au unele :) ). Doamne ferește!

Ce s-a întâmplat cu evoluția în cazurile de mai sus? S-o fi gândit și evoluția că-i destul. Gata! Ajunge cu transformările!
Întrebare de zece puncte: de unde ar fi putut proveni acele substanțe chimice din spațiu care ar fi produs imaginarul Big Bang? Cum ar fi putut acele elemente chimice să creeze forme de viață atât de variate și de complexe?
Întrebare de o sută de puncte: cum ar fi putut acele elemente chimice să creeze un suflet?

Aș putea să umplu câteva pagini cu asemenea întrebări dar n-are rost să-mi pierd timpul. (Pseudo) teoria evoluționistă este atât de stupidă încât nici măcar oamenii de știință atei nu pun prea mare bază pe ea. Dar nu prea contează ... stupidă, ilogică, aberantă, merge și așa căci altceva chiar că n-au băieții în desagă. Orice stupizenie este bună dacă aceasta se poate opune, în vreun fel, credinței în Dumnezeu.

Evoluția nu poate exista ca teorie stiințifică deoarece nu este repetabilă, nu poate fi testată și nici observată. Vă dați seama că povestea asta se predă la modul serios copiilor în școlile publice? Locul evoluționismului nu este în știintă ci, după cum ușor se poate observa, lângă poveștile spuse la gura sobei.

Aceasta este povestea evoluționistă a lui moș Darwin. E numai bună de spus copiilor (până în trei ani) înainte de culcare. Mare-i grădina Domnului!