11 septembrie 2010

Firefox mai rapid - High Priority

In modul standard, Windows-ul nu ofera prioritate in executia sarcinilor ci le executa pe rand, dupa ordinea in care acestea apar. La baza stabilirii momentului in care o sarcina trebuie executata se afla un algoritm simplu FIFO. Chiar daca sistemul de operare Windows este multitasking, in cazul unui singur procesor acesta va executa tot cate o singura sarcina o data. Simplist spus, prin folosirea metodei multitasking se stabileste care este procesul care va avea prioritate spre executie si care este procesul care va urma.

Daca dorim, prin intermediul utilitarului Task Manager, putem stabili noi care sunt procesele care vor avea intaietate in executarea sarcinilor. Avem sase optiuni din care putem alege:

  1. Low
  2. BelowNormal
  3. Normal
  4. AboveNormal
  5. High
  6. Realtime

Daca stabilim nivelul cel mai inalt (Realtime) unei aplicatii, sarcinile acesteia vor fi executate imediat, fara nicio intarziere, deoarece vor avea prioritate maxima. Aplicatia va rula mult mai rapid.

Cu toate ca putem fi tentati sa folosim cel mai inalt nivel de executie este indicat sa nu o facem. Folosirea nivelului Realtime poate genera blocaje. Folosirea acestui nivel poate bloca executia sarcinilor generate chiar de dispozitivele de intrare gen mouse, tastatura.

Modificarea nivelului de prioritate se realizeaza simplu: din Task Manager, click dreapta pe proces si din meniul afisat selectam Set Priority - nivel prioritate.



Puteti deschide Task Manager printr-un click dreapta pe Taskbar si selectarea Task Manager din cadrul meniului contextual sau prin apasarea Ctrl-Alt-Delete.

Daca dorim ca o anumita aplicatie sa ruleze intotdeauna la nivelul High, putem modifica comanda prin care este deschisa respectiva aplicatie. Va trebui modificata scurtatura pogramului respectiv.
Puteti crea o scurtatura unui program prin urmatoarea metoda: click dreapta pe program si din meniul contextual afisat selectati Send To - Desktop (create shortcut).

Modificarea scurtaturii se realizeaza ca in video clip-ul de mai jos, creat special pentru acest articol.




Comanda care se adauga inaintea caii aplicatiei, in caseta Target, este:
cmd.exe /c start "runhigh" /high
(dupa high exista un spatiu)

Note:
- Nu este indicat sa rulati in paralel doua aplicatii care au nivelul inalt de prioritate.
- Stabilirea nivelului Realtime nu este indicata.

In articol este vorba de browser-ul Firefox, insa puteti modifica nivelul de prioritate oricarei aplicatii, inclusiv jocurilor de care suntem interesati toti :). Despre cum sa facem sa ruleze jocurile mai rapid voi vorbi intr-un alt articol. Daca doriti, puteti subscrie la blog.

Dupa cum se poate observa in coloana din dreapta a blogului, pentru navigarea in Internet sugerez folosirea browser-ului Firefox.