Ce te surprinde in Ploiesti (pe langa multe altele) este centrul anost si foarte mic. Cu toate ca orasul se intinde pe o suprafata destul de mare (aproximativ 60 km²), centrul acestuia poate fi parcurs intr-un sfert de ora, la pas usor.
Palatul Culturii din Ploiesti este cea mai impozanta cladire istorica din oras. Edificiul construit in stil neoclasic francez a fost inaugurat la 26 noiembrie 1933 chiar de catre regele Carol al II-lea. Initial, cladirea s-a numit Palat al Justitiei.
O serie de evenimente nefericite au condus la distrugerea cladirilor istorice din oras, cladiri care aminteau de frumoasa perioada interbelica. Bombardamentele din timpul celui de-al doilea razboi mondial, comunistii, dezinteresul autoritatilor si hraparetele agentii imobiliare au "rezolvat" orasul, astazi Ploiestiul transformandu-se intr-un oras fara personalitate. Din fericire, Palatul Culturii a ramas in picioare, suferind o sumedenie de renovari nereusite. Trebuie amintit faptul ca o renovare a unui edificiu public in Ploiesti poate dura o vesnicie, poate chiar doua. Nici acum nu este terminata renovarea palatului, aceasta incepand ... candva in secolul trecut.
Daca ajungeti in Ploiesti si nimeriti in fata palatului aruncati un ochi pe frontispiciul acestuia. In partea superioara a cladirii sta scris mare Palatul Culturii. Ok ... corect. Acum priviti mai atent litera C. Nu vi se pare ca exista o problema? Una destul de mare?
(adresa din watermark este fosta adresa a blogului Kraftwin)
Dupa cum se poate observa chiar si de la un kilometru, C-ul respectiv este stramb si subdimensionat - este atat de eronat construit incat iti sare in ochi, n-ai cum sa nu-l observi. De cate ori trec prin fata Palatului Culturii privirea imi este atrasa de litera respectiva. Nu pot sa inteleg - renovezi o cladire si gresesti constructia unei litere? Apoi, daca observi ca ai gresit dispunerea si dimensiunea literei, de ce nu o refaci? Care-i problema? E o simpla litera. Stiu: las-o ma ca merge-asa. Merge, insa nu chiar la toata lumea. Unii vad, au privire, privesc cu ochii pe care-i au in dotare si - culmea - observa ciudateniile astea inexplicabile.
C-ul respectiv n-ar fi reprezentat vreo mare scofala daca ar fi provenit de la vreun C.A.P.. Problema este ca litera respectiva apartine singurului palat din Ploiesti.
Am realizat un clip pentru a se putea vedea starea in care se afla exteriorul Palatului Culturii din Ploiesti. In interior inca n-am filmat - poate pe viitor.
Dupa cum se poate vedea si in clip, circulatia auto pe straduta din fata palatului a fost restrictionata. Pentru toata lumea? Hahaha, bineinteles ca nu - masinile celor din primarie au acces fara nicio problema. Regulile nu se respecta chiar de toata lumea - in Romania exceptiile de acest tip se intalnesc la tot pasul.
Dupa cum am mai spus, Palatul Culturii se afla in plin centru. Cu toate acestea, in interiorul gradinii palatului zac munti de gunoaie fara ca cineva sa se deranjeze in vreun fel. Sunt constient ca Ploiestiul a decazut din ce in ce mai mult asa ca n-am mari asteptari insa, totusi, ne aflam in centrul orasului. Macar curat sa fie.
Se pare ca nimeni din primarie (care-i peste drum de palat) nu se sinchiseste de starea jalnica a palatului. Acum s-au schimbat primarul si consilierii; poate se gandeste cineva sa refaca macar litera aia stramba. Daca m-as referi si la muntii de gunoi si la terminarea renovarii palatului cred ca as cere deja prea mult - nu-mi imaginez ca traiesc in Vestul civilizat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu